Liber arbitru, alegeri și consecințe

Publicat May 17, 2021

Fiecare acțiune e o alegere.

 

Viață, cum trăiești, ce faci, ce mănânci, cum te îmbraci, ce prieteni, ce gânduri ai.

 

Din alegeri, vrem nu vrem, se nasc consecințele.

 

Natura consecinței nu e nici bună, nici rea, ea doar există ca suma rezultatelor faptelor noastre de până acum.

 

Azi, deși paradoxal cu tot ce se întâmplă, liberul arbitru este mai prezent printre noi decât în oricare dintre ultimii doua mii de ani.

 

Azi, mai mult decât oricând suntem încercați de ele, de alegeri prin tot ce ni se pune în față.

 

Pe de o parte ca neam, popor, civilizație, planetă.

 

Pe de altă parte ca individ parte din.

 

Suntem încercați chiar în propria realitate, de realități filtrate ale altora, unele cu scopuri nu tocmai adecvate.

 

Și credem că știm, ba suntem convinși că știm, că îl avem la noi pe el, adevărul, deși filtrat în realitatea noastră. 

 

E bine? E rău? E mai mult de atât și nici ca izbutim sa vedem deși simțim.

 

E subtilă și n-am recunoaște-o mai ales când stă în cale. Mintea. Ego-ul.

 

E frica.

 

Indusă? Poate de alții, de pe ecrane, iar în final de noi înșine și neputința din spatele dorinței de control. A noastra. A vieții. A ce ni s-ar întâmpla. Dacă.

 

E greu cu ego-ul când arma lui e sa creadă că adevărul e la el. E tot un mecanism de apărare, ce vine și spune “voi să fiți așa să nu ajung eu altfel”. 

 

Și până la urmă ce-i cu toate astea? Ce mai contează? Noi sa fim sănătoși...

 

Azi... nu suntem încercați.

 

Azi suntem atacați.

 

Dușmanul, dacă s-ar putea numi așa. Găsiți voi un nume mai bun.

 

Dușmanul nu e afară, pe o clanță de ușă. Nu dă selectiv bilete la teatru. Nu pornește războaie. Nu e în parc, pe o bancă. Nu e prefabricat într-un ser, nici într-un laborator. 

 

E unde nu l-am fi văzut nici de ni s-ar fi arătat, pentru ca ne-ar fi fost greu sa credem.

 

E bine cocoțat unde obișnuiam noi sa stam o grămadă când eram mici.

În lumea minții noastre.

 

Acum, pare ca ne-am obișnuit așa de mult, încât nu-l mai deosebim în noi înșine. Ego-ul îl acceptă ca partener de viata pentru că-i satisface toate poftele.

 

I-am dat puterea fără să vrem fiindcă ne-a promis să ne facă bine.

 

Sa ne vindece de tot. Fizic, emotional și mai sus.

 

Pentru că dușmanul ăsta nu are nume. Nu are formă absolută. De fapt vine în multe forme. Nu are scop, doar rezonează. Cu frica.

 

Și în fiecare zi în care îl lăsăm să câștige, în fiecare zi cand acceptam și luăm de-a gata ce ni se pune în față, acea zi ne aparține mai puțin.

 

Pentru ca nu ne dăm seama, dar emițătorul de acolo din față, este în permanent contact cu receptorul din spatele minții noastre.

 

S-au făcut prieteni.

 

Instinctual am spune ca avem dreptate, dar cand dreptatea ascunde în spate o frica, este un filtru al realității ascuns pe undeva. Greu, teribil de greu de văzut.

 

Stop.

 

Hai sa nu separam. Hai sa nu judecam. Nu asa. Hai sa ajutam.

 

Mai întâi pe noi. Aici putem face lumina prima și prima data. Apoi pe ei, ca ei, cei alături de noi, nu cei mai puțin decât noi.

 

O meditație. E ce propun aici. O sa mă auziti spunând des asta.

 

Poate. Și doar poate.

 

Poate există o cale mai bună sa ne regăsim în noi și pe noi împreună, și nu vine din lipsa de încredere în ceilalți. Ci din increderea-n sine. Într-un scop comun. De mai bine.

 

Poate adevărul este ca rufele la spalat. Delicat uneori și pătat cu alte adevăruri cand le amestecăm pe toate impreuna.

 

Uite știu că sună abstract. Poate nici n-are sens pana aici.

 

Despre ce e vorba de fapt…

 

Fiți atenți ce alegeri faceți în viața, s-ar putea să vă tragă de mână la un momentdat și să vă ceară socoteală. Și nu întotdeauna fizic sau material, ci emoțional.

 

Cele mai bune alegeri le-am făcut cu gânduri bune în spate, gânduri de unitate și nu de separare, de toți, de mai bine, de echilibru. Alea mi-au pus capul linistit pe pernă seara.

 

Știu ca uneori suntem puși în situații ce necesită compromisuri.

 

Ele în sinea lor prin prisma alegerilor, tot o consecință a ceva sunt, fie acel ceva și ce nu a depins de noi. 

 

Noi avem liberul arbitru să facem cum ne dicteaza mintea, sufletul și realitatea pe care o percepem. 

 

Dar ce se întamplă atunci cand realitatea pentru care ne luptăm cu atat de multă convingere s-ar putea sa fie, o parte din ea, doar o percepție a minții noastre, care știm bine ca flirtează tot, în funcție de experiența noastră de viață.

 

E ca o carte de basme unde eroul ești tu și vrei sa dai de zmeu.

 

Sa afli realitatea cât mai aproape de adevăr trebuie sa știi cum sa pui întrebările. Sa înțelegi ce se intampla trebuie sa lași deoparte temporar orice convingere inițială de-a ta și sa intelegi adevarata natura a ceea ce se discuta. 

 

S-o înțelegi fără s-o critici, ca autor propriu al destinului. 

 

Nu este vorba de a fi obiectiv, ci de a-ti crea realitatea dintr-un loc de liniște interioară. Neatins de orice separa din jur. De orice aduce cu el frică, discordie.

 

De multe ori alegem sa nu fim doar pentru ca nici alții nu sunt. Buni. Rai. Nu conteaza. 

 

Paradoxal, crezand ca puterea e la noi.

 

Dar cand alegerile noastre sunt cauza realității altora, puterea ramane la ei.

 

Bine. Gata cu teoria chibritului. 

 

Ce vreau eu sa spun...

 

Gândiți cu sufletul înainte pentru că el este și va fi mereu deasupra minții, indiferent cât de pragmatică e lumea în care credem.

 

Judecați alegerile să învățați din ele, nu să vă separe de alții.

 

Credeți în voi și în lumina voastră, care strălucește mai puternic când gândul se duce spre un progres comun, al tuturor.

 

Uitati-va la ceilalți și vedeti-i mai aproape chiar și în spatele unei măști, vedeți ca tot ce suntem, ca noi toți, copii ai acestei lumi, cu gânduri, sentimente, emoții, percepții, realități.

 

Fiți bânzi și înțelegători cu realitatea celorlalți pentru că ei la rândul lor și-au format-o cum au știut și au înțeles ei mai bine. Așa cum ați facut-o și voi. Câteodată a fi bun înseamnă mai mult decât un adevăr care nu-l ajută pe niciunul dintre noi. 

 

Ajutați sa aduceti impreuna. 

 

Ascultați și împărtășiți acolo unde credeți de cuviință dar nu impuneți, pentru că impunerea de multe ori vine din convingeri și convingerile cu cat mai puternice cu atat mai des aduc realități filtrate într-o extremă. Ele pornesc războaie.

 

Impăcați-vă cu voi.

 

Opriți-vă pentru o clipă din agitația lumii si uitati-va in sinea voastra, dincolo de privirea din oglinda de pe hol. Uitati-va în voi. Eu sunt parte din tot. Cel ce plimbandu-se descult prin casa parinteasca, era pur. 

 

Regăsiti iubirea ce v-a ghidat mereu spre lucruri bune, cateodata fără s-o băgați în seama.

 

Știu. Uneori alegerile rămase sunt grele. Nici măcar nu par. Sunt de-a dreptul terifiante. Acceptati-le așa cum sunt pentru ca acceptarea iti ridica panzele sus si te duce mai departe spre noi posibilități.

 

Lasati. Frica. Jos.

 

Voi sunteți, traiti, existati, ați fost acolo de la început, înainte sa existe teama, înainte sa fie ura, separare, înainte sa fie aici și dincolo. Ați fost unul. Fiți.

 

Viața, in toate formele ei, este un dar, mereu a fost. Este in top 3 daruri ale Creației, după viata pe locul 1 si viața pe locul 2.

 

Cine alegem sa fim acum, azi, maine, tinteste spre ce caram cu noi, aici sau in alte meleaguri. 

 

Clipa nu e o alegere. A fi bun nu e o alegere. A iubi nu e o alegere. Toate astea sunt re-alegeri. Ati fost toate si tot candva, dar ati uitat. Mai uitam din cand in cand. Amintiti-va.

 

Faceți asta și consecințele se vor transforma în daruri.

 

Pe fiecare plan al vieții, ca spirit, om, neam, popor, civilizație și planeta.

 

 

Hei!

 

Multumesc pentru timpul acordat.

 

Primele randuri scrise sub forma asta, dupa multi ani. Aproape zece. Si ma bucur.

 

Ma bucur la fel de mult cum sper sa te bucuri si tu si toti cei ce vor citi in continuare ce am de spus. Ce am venit sa spun. 

 

Cu plecaciune, cu multumire pentru ei, cei care mi-au dat sansa sa invat, pentru viata care n-a fugit niciodata cand era vorba sa-mi explice lectia si pentru ce era in mine si n-am reusit sa vad decat pana nu demult.

 

Eu, n-am vreo intentie de a impune, n-am vreo intentie de a separa si nici distruge ce este creat. In minte, in fizic, in spirit.

 

Poate, daca ar fi sa vin cu o intentie este aceea de a crea curiozitate.

O curiozitate simpla.

 

O curiozitate ce sare dincolo de ce am fost obișnuiți, dincolo de realitatea servită aproape in aceeasi doza, aproape prin aceleasi tipare, de sute, mii de ani.

 

Acea curiozitate cu care a fost insamantata insasi esenta fiintei, inca de cand a inceput ea sa existe.

 

Cum ar fi daca? Daca lumea asta ar fi vazuta si altfel?

 

Cum altfel ar fi realitatea? Dar cea a fiintei in totalitatea sa? A mea, a ta, a noastra, a celor multi, a celor toti.

 

Dar cum se zice, povestea e lunga.

 

Si suntem abia la inceput...